numere binare

Evoluția tehnologiei a condus la transformarea periodică a tot ceea ce înseamnă dispozitive electronice. Update-urile (actualizările) oferite acestor echipamente facilitează creșterea nivelului de performanță oferit beneficiarului.
Fără aceste sistem, ce au rolul liant de legătură între piesele hardware și celelate părți software dintr-un dispozitiv, respectivul echipament nu ar avea viață. Practic, sistemul de operare înseamnă un program scris într-un cod, ce îi permite unității respective să funcționeze în parametrii normali.
Rolul acestuia constă în realizarea mai multor operațiuni de control, monitorizare și supraveghere a celorlalte “organe” ale unui echipament (atât hardware, cât și software).

Tipurile de sistem operațional

Există mai multe astfel de genuri, după cum urmează:

  • Individual – se rezumă la efectuarea unui singure activități (adică rulează ceva singular);
  • Multi-tasking – efectuează mai multe acțiuni în același timp, coordonând activitatea mai multor programe;
  • Utilizator individual – percepe beneficiarul ca pe o singură persoană, fără să facă distincție dacă există unul sau mai mulți utilizatori;
  • Pentru mai mulți utilizatori – fiecare utilizator, deși există mi mulți care folosesc aceeași unitate electronică, dispune de propriul program, care are caracteristicile sale specifice;
  • Tip distribuit – controlează multiple unități electronice, dar care se comportă ca o entitate unică;
  • Tip șablon – folosit la noile servicii virtuale (stocare cloud), un astfel de sistem creează un sistem virtual de control;
  • Încorporat - manipulează o unitate cu resurse reduse și cu o autonomie restrânsă;
  • În timp real – operațiunile efectuate de acesta se bazează pe urmarea pașilor la anumite intervale de timp specificate;
  • Tip bibliotecă – programe speciale care controlează retele și care au o funcționalitate complexă, dat fiind faptul că sunt responsabile de coordonarea unei retele de computere.

De la telefoane și tablete, desktop-uri și laptop-uri și până la console și servere, structurile de operare sunt inima unităților din care fac parte. Fără ele, acestea nu ar funcționa, deși, din punct de vedere operațional, sunt perfect optimizate.

Clasificare și popularitate

Cert este că Windows pare a fi sistemul suprem (peste 87% din populația globului îl folosește). Așa cum, la nivel de tabletă și telefon mobil, Android (70% la nivel global) și iOS (28%) sunt de top. Cu toate acestea, nu doar aceste sisteme există la nivel mondial, ci mai sunt și altele, numai că nu sunt atât de utilizate.

    Desktop și Laptop

  1. Microsoft – 87,44%
  2. Linux – 2,16%
  3. Mac Os – 9, 77%
  4. BSD Unix -0, 01%

    Mobil și Tabletă

  1. Android – 70, 29%
  2. iOS – 28, 23%
  3. Windows OS for Phone – 0,07%
  4. RIM OS – 0,03%
  5. Symbian – 0,01%
  6. Linux – 0,03%
  7. Bada – 0,0%
  8. Series 40 – 0,08%

La nivelul sistemului de operare Windows, în top avem Windows 10 (40%) și Windows 7 (38, 5%). Mac Os X 10.13 (3, 68%) și Mac Os X 10.14 (3, 17%) sunt pe primele locuri în topul sistemelor de operare de la Apple.
În ceea ce privește echipamentele portabile, acestea sunt mult mai bine repartizate la nivel de segment de utilizatori. Android 8.0 și 8.1 sunt sistemele mobile preferate de către deținătorii de Android, în timp ce iOS 12.1 și iOS 11.4 se clasează pe primele locuri în topul preferințelor proprietarilor de telefoane iPhone.
Cel mai strâns scor este la nivel de tabletă, unde Android 4.4 (cu un procent de 14, 86%) și iOS 12. 1 (10,96%) sunt primele pe podium. În lupta pentru supremație, companiile producătoare de sisteme de operare au conceput astfel de programe de folosit doar pe o serie limitată de dispozitive (Windows și iOS).
Alte companii au fost mai generoase, pornind de la faptul că avem de-a face cu o globalizare masivă. La final, ceea ce contează este ca la nivel de performanță să-ți ofere cele mai bune rezultate.